ANM: Precipitații prognozate începând cu 17 noiembrie / Vremea se răcește în toată țara în următoarele două săptămâni

Date:

Vremea va intra într-un proces de răcire pe parcursul următoarelor două săptămâni (8 – 21 noiembrie), la nivelul întregii ţări, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată după data de 17 noiembrie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11 – 12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce şi temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 – 9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de 1 – 2 grade, în medie. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice uşor sub cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variaţii de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, iar cea a minimelor de 2 – 3 grade. Va ploua moderat cantitativ pe 8 şi 9 noiembrie, când izolat vor fi şi cantităţi de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creştere după data de 17 noiembrie.

În regiunea Crişanei, în intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va ajunge la 12 grade, în timp ce minimele vor coborî până la 2 grade. Spre finele primei săptămâni, maximele termice se vor situa sub cele normale, prin medii de 8 – 9 grade, iar minimele vor fi în medie aceleaşi. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice uşor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variaţii de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 8 – 9 grade, iar cea a minimelor în jurul a 2 grade. Va ploua în intervalul până marţi, 9 noiembrie, când local vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere şi după data de 17 noiembrie.

În Transilvania, vremea se va răci în intervalul 8 – 11 noiembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 12 la 9 – 10 grade, iar cea a minimelor de la 6 la -3 grade. Între 12 şi 15 noiembrie, şi temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii de 7 – 8 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleaşi. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice uşor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variaţii de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6 – 7 grade, iar cea
a minimelor în jurul a -2 grade. Temporar, va ploua până miercuri, 10 noiembrie, când local vor fi şi cantităţi de apă mai însemnate, dar ulterior probabilitatea pentru ploi va fi în creştere în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

În Maramureş, până pe 12 noiembrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade, iar media minimelor va scădea de la 7 la -1 grad. Între 12 şi 16 noiembrie şi temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii în jurul a 7 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în continuare, în medie, uşor sub zero grade. Până la finalul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra valori termice uşor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variaţii de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6 – 7 grade, iar cea a minimelor în jurul a zero grade. Va ploua, temporar, luni şi marţi, când pe alocuri vor fi şi cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere după data de 17 noiembrie.

Prognoza completă – pe G4 MEDIA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...