Beția puterii

Date:

S-a observat deja că premierul vede totul în roz, iar Ciolacu vede negru înaintea ochilor. Cum adevărul se află (când se află, adică mereu prea târziu) la mijloc, media între roz și negru e o situație maro.

Într-o astfel de situație s-a trezit și Cîțu după ce s-a aflat că în 2001 a fost prins beat criță la volan (în SUA), condamnat la 2 zile de închisoare și o amendă usturătoare pentru care și-a vandut mașina: ”un an de zile am mers pe jos”. Tot pe două cărări? De astă dată Cîțu n-a mai putut ignora “fițuica” din presă recunoscând “o greșeală din tinerețe” (avea 28 de ani, totuși!) pe care a numit-o “contravenție” deși era condamnare în toată regula.

Prins în flagrant după 20 de ani, Cîțu a acuzat tabăra Orban că i-a scotocit trecutul scoțându-i secretul din dulap. Orban susține că nici el și niciun orbete de-al său nu știau de condamnarea americană a lui Cîțu de care s-ar fi interesat probabil cineva din afara PNL. Poate Bill Gates. Sau Moș Crăciun, cum zicea Vanghelie când primea documente secrete. Deși condamnarea îl face pe Cîțu incompatibil cu propria funcție (conform statutului liberal: “fără penali”), premierul nu s-a gândit deloc la demisie întrucat “mi-am învățat lecția”. Aș! Mereu a fost slab la învățătură: s-a lăsat de băutură dar l-au prins cu sticla-n gură. În plin scandal etilic Cîțu a fost pozat bând bere (cu sticla) și cu Dan Vâlceanu (fost PSDist, acum Cîțist) căruia îi făcea cinste cu Ministerul de Finanțe. Vorba cântecului:trăiască berea din care s-a născut.

”Nu duc 8 beri” și-a mărturisit Cîțu limitele. Cel mult 7. În politică avansările excepționale se fac la berea de prânz iar loviturile fatale la vinul de seară – când domnii trădează și doamnele înșeală. Nimic nou. Și alți premieri și președinți (dacă nu toți!) au secrete clasificate. Ei, a zis Rareș Bogdan (Cîțelus bine dresat) “în sfârșit, Cîțu a devenit om”. Pardon? Adică beția l-a făcut om? De regulă beția te face neom. Iar beția puterii orbește:”vedem cum inflația scade, majorarea prețurilor e temporară dar veniturile cresc permanent” – pretinde Cîțu. De fapt e invers: inflația a crescut, creșterea veniturilor e temporară iar majorarea prețurilor e permanentă. La energie s-a majorat cu 25%, la pâine cu 4,6%.

Despre prețul pâinii Cîțu nu avea informații:”nu știu, eu nu prea mănânc pâine”. Nu-și permite. Poate cozonac. La energie după cum ne-a lămurit ministrul Virgil Popescu prețul a crescut din cauza vântului:”n-am avut vânt, dacă nu bate vântul, n-avem energie eoliană și importăm”. Atunci trebuie să i se facă și lui vânt – din minister. Newsalert: aseară vântul bătea dar prețul tot nu scădea. Încărcat cu energie negativă, Orban îi ceruse lui Cîțu demisia dacă pierde alegerile la șefia PNL:”altfel ce legitimitate mai are, cine-l mai ascultă?”.

Cîțu și-a pierdut deja legitimitatea mințind prin omisiune (și despre alt dosar în SUA pentru o datorie neplătită în 2008) iar de ascultat poate că-l mai ascultă unii dar de crezut nu-l mai crede nimeni. Doar Iohannis, imperturbabil, s-a afișat la ziua Marinei cu penalul – pe care Orban, rămas pe uscat l-a somat:”Cîțu să-și ceară scuze românilor”. Ba să nu ne mai ceară nimic! Dacă era deștept își cerea scuze înaintea dezvăluirii. Numai că premierul nu s-a trezit nici acum din beția de atunci. Cică nu-și amintește dacă i s-au pus cătușe. Așa ceva nu se uită dar la Cîțu e plauzibil. El nu ține minte nici ce a mințit săptămâna trecută și minte altceva – fără să clipească: tipul trăiește clipa și omoară timpul.

Articolul a fost publicat mai întâi în Revista 22

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...