Caz aberant: fetiţă cuminte şi silitoare, terorizată degeaba chiar de instituţiile statului

Date:

O elevă de 12 ani bună la învăţătură este hărţuită inutil de instituţii ale statului timp de ani de zile, după un banal furt de dulciuri din supermarket. După trei ani de zile, timp în care toţi s-au convins că episodul a fost un accident copilăresc din teribilism, iar familia a luat deja măsuri de corectare, „Protecţia Copilului” încă cere instanţei măsuri punitive. Deşi situaţia pare aberantă, funcţionarii de aici sunt de neclintit: „Aşa sunt procedurile”.

Instituţiile statului au avut nevoie de trei ani pentru a reacţiona în cazul unei fete prinse că a furat dintr-un supermarket, un gest cel mai probabil făcut din teribilism. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a cerut în instanţă instituirea măsurii de supraveghere specializată a minorei.

Cererea a fost respinsă de Tribunal, pentru că situaţia fusese rezolvată de părinţii fetei încă din 2018. Totuşi, cazul a ajuns la instanţa superioară, DGASPC declarând apel.

În vârstă de doar 12 ani la data comiterii faptei, M.C. a participat la un furt, împreună cu o colegă, A.P. Cele două fete au intrat într-un supermarket, furând mai multe dulciuri pe care le-au ascuns în rucsac, fiind însă prinse imediat.

Cauza a fost clasată, întrucât M.C. nu împlinise 14 ani, vârstă de la care faptele comise atrag răspunderea penală. Totuşi, după ani de zile, în februarie 2021, DGASPC a cerut supravegherea specializată de către mamă pe o perioadă de 6 luni şi interzicerea legăturilor dintre aceasta şi A.P., prietena împreună cu care furase dulciurile.

Citește articolul complet în Ziarul de Iași

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...