Cazul Chelnerița 2: Agronoama, șefă de Achiziții la USAMV. Concurs aranjat pentru pila rectorului

Date:

* La concursul pentru șefia serviciului Achiziții Publice de la Universitatea Agronomică au fost excluși din start economiștii și juriștii, adică tocmai cei mai îndreptățiți
* „E ca și cum la Universitatea de Medicină umană, ca șef la Achiziții, s-ar cere obligatoriu studii de stomatolog”, a explicat un expert jurist
* Secretomanie generală: Cătălina Buta, câștigătoarea concursului, Corneliu Boișteanu, președintele comisiei, și Gerard Jităreanu, rectorul, au refuzat să explice cum au stabilit condițiile specifice de participare

Concurs cu „dedicație” la Universitatea de Științele Vieții (USV) Iași, noua denumire a Universității Agricole. În luna martie, Cătălina Buta a câștigat postul de șef serviciu Achiziții Publice. Condițiile de concurs par puse „cu mâna” ca să i se potrivească mănușă: licență în profil agricol, vechime în specialitatea studiilor de 3 ani. „E aberant, cum să pui șef la Achiziții Publice un agronom? N-am mai auzit așa ceva până acum”, a afirmat un expert. Buta a refuzat să discute cu REPORTER DE IAȘI, iar Gerard Jităreanu, rectorul universității, a spus: „Suntem beton”, referindu-se la respectarea cadrului legal.

Citește articolul integral în Reporteris

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...