Cîțu: ”PNRR va fi aprobat. Este în totalitate negociat cu Comisia Europeană”

Date:

Premierul Florin Cîțu susține că PNRR este în procent de 95% deja negociat cu Comisia Europeană, iar în perioada următoare va fi aprobat.

“Este un document foarte bun. România îşi va aloca 29,2 miliarde de euro în perioada următoare. Este, dacă vreţi să ne gândim, ca o doză de adrenalină pentru această economie în următorii ani de zile. PNRR va fi aprobat… PNRR-ul României este, în totalitate… 95% deja negociat cu Comisia Europeană. Sunt anumite detalii. În perioada următoare le vom discuta şi sunt sigur că vom avea PNRR aprobat în perioada următoare “, a subliniat premierul.

Întrebat dacă guvernanţilor li s-a cerut de la Comisia Europeană să refacă anumite proiecte din PNRR,Cîțu a explicat: “Nu, sunt negocieri, aşa cum s-a întâmplat cu toate rapoartele”.

“Dacă vă uitaţi în ţări… cred că Polonia, i s-a prelungit perioada de negocieri, aşa că nu este un lucru neobişnuit să ai discuţii cu Comisia Europeană pe anumite proiecte “, a completat premierul.

România ar urma să primească prin PNRR un total de 29,2 miliarde euro, din care 14,248 miliarde sub formă de granturi și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi.

PNRR se referă la un pachet de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020. Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Planul are la bază 6 piloni principali: tranziția spre o economie verde, transformarea digitală, creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă, coeziunea socială și teritorială, sănătate și reziliență instituțională și copii, tineri, educație și competențe.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...