Coincidențele sondajului DCNews despre Slujba de Paști

Date:

Totul a început joi, 2 Aprilie, în jurul orei 11:00. Într-un mesaj video publicat pe Facebook de Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului Teodosie părea nemulțumit că doar bisericile sunt închise, ”în timp ce celelalte instituții primesc pe câte unul, la distanță” .

Ierarhul nădăjduia ca bisericile să fie deschise măcar în noaptea de Înviere, cu ”respectarea normelor de siguranță medicală”. Fiind în altar se ruga lui Dumnezeu, cerința nefiind adresată vreunei entități publice, religioase sau din alt domeniu.


Coincidența 1: Aceeași zi, după ora prânzului, DCNews publică un sondaj-întrebare: Ar trebui deschise bisericile pentru Slujba de Paști? Sondajul nu respectă nici o regulă procedurală, nu menționează perioada în care se va desfășura, nici regulile de reprezentativitate. Avea doar o notificare cu litere foarte, foarte mici:

Votul reprezintă opinia cititorilor DCNews. Oricine accesează site-ul poate vota. Nu este un eșantion reprezentativ pentru populația generală.”

Fapta din culise: Peste week-end a circulat pe whatsapp un mesaj care cerșea explicit votul ”DA”, deoarece la momentul respectiv 65% dintre cititorii DCNews votaseră ”NU”.

Cerșetoria din mesajele whatsapp

Coincidența 2: Tot peste week-end, BOR decide să organizeze procesiuni cu moaște, pe trasee și la ore neanunțate, ca să nu se înghesuie enoriașii.
Au fost amenajate cu flori două platformele a două camionete. Una pentru nordul Moldovei, cu moaștele Sfintei Parascheva și cealaltă pentru București, cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Racla Sfintei Parascheva a traversat trei județe Iași, Neamț și Botoșani, în timp ce racla Sfântului Dimitrie cel Nou a fost plimbată doar prin București.

Coincidența 3: În unele comunități mici, preoții fac parte din Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Altfel spus, decid alături de edili, măsurile de protecție, încurajând oamenii să stea acasă. Cu toate astea unii preoți au sunat enoriașii, derutându-i că ar dori să îi viziteze cu împărtășania. Pe Facebook oamenii își exprimau dezamăgirea…  

Mesaj Facebook pe un grup al unei mici comunități

Coincidența 4: Duminică 5 aprilie, seara. Moderatorul Antena 3 Radu Tudor, a declarat că așteaptă o decizie din partea tuturor capilor bisericilor din România, în special din partea Patriarhului Daniel, să aibă curajul să decidă, slujba de Paști să se desfășoare fără enoriași. DCNews a citat cu ipocrizie mesajul moderatorului Antena 3, făcându-se că uită sondajul-întrebare lansat pe 2 Aprilie.

Coincidența 5: Luni, 6 aprilie. Tot pe Whatsapp a circulat o copie a unei note interne a Mitropoliei Clujului Maramureșului și Sălajului, cu dispoziția ca slujbele de Paști să se țină cu ușile închise.

Coincidența 6: Luni, 6 aprilie, DCNews a dat o știre în exclusivitate demnă de un tabloid, titrând, comentând și lăudându-se în același timp, că deține cel mai citit articol:

Se ÎNCHID bisericile de Paști? Patriarhul Daniel, DECIZIE – Cel mai CITIT articol
(…) Subiectul sondajului DC News a fost sensibil și a generat interes mare. Au fost de patru ori mai mulți respondenți decât de obicei la o întrebare pe alte tematici. Se observă că ponderea este aproape egală. Acest lucru arată că societatea este împărțită, pe acest subiect, în două grupuri relativ egale. Ca urmare, cel mai citit articol din România, cea mai așteptată decizie este măsura luată de Patriarhia Română privind slujba de Paști.”

Ca și când ar fi curs firesc nu împins artificial, sondajul a fost închis imediat după ce ”DA” a mușcat un pic din 51%.

Ignorând pericolul real al contaminării Coronavirus, sondajul DCNews și seria de coincidențe enumerate, lasă gustul amar al unui joc al propagandei rusești, în versiunea subtilă de bulversare emoțională care implică biserica. Fără evlavie și fără respect față de oameni.

Credit foto: basilica.ro; doxologia.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...