Consiliul Local Timişoara a dublat preţul gigacaloriei

Date:

Consiliul Local Timişoara a aprobat, într-o şedinţă extraordinară care a avut loc joi, dublarea preţului gigacaloriei pentru termoficare.

Primarul Dominic Fritz a declarat că, în anul 2021, compania de termoficare Colterm a primit 180 milioane de lei de la bugetul local, dar, cu tpate acestea, a continuat să meargă pe pierdere deoarece a vândut energia termică sub preţul de producţie.

În urma votului Consiliului Local Timişoara, începând din data de 1 ianuarie 2022, preţul gigacaloriei la populaţie va fi de 416, 25 lei, faţă de 207, 27 lei, cât este în prezent, iar primăria va acorda o subvenţie de 435 de lei.

”Astăzi, Consiliul Local a luat o decizie grea: a stabilit preţul local al energiei termice facturată populaţiei de către Colterm, la 416,24 lei/MWh, începând cu data de 01.01.2022. Ultima majorare al acestui preţ a fost acum 12 ani, în 2009. Tariful real de termoficare este de 851 de lei/MWh, din care bugetul local suportă mai bine de jumătate, adică 435 de lei/MWh, iar restul de 416 lei plăteşte populaţia. Colterm a primit, în 2021, o sumă record de aproape 180 de milioane de lei, din bugetul local. Cu toate acestea, compania a continuat să meargă în pierdere, prin vânzarea energiei termice sub preţul de producţie. Acesta este rezultatul a zeci de ani de management dezastruos, cumulat cu o explozie a preţului gazului la nivel internaţional. Asta este factura pentru populismul anilor anteriori, când preţul energiei termice facturate timişorenilor a fost ţinut artificial jos, în detrimentul investiţiilor în retehnologizare şi eficientizare”, a transmis primarul Dominic Fritz, la finalul votului.

Edilul arată că suma de 416 lei MWh pentru cei racordaţi la sistemul centralizat este mare, dar că reprezintă mai puţin de jumătate din costul real de producţie”Ştim că suma de 416 lei MWh pentru cei racordaţi la sistemul centralizat este mare, însă ea reprezintă mai puţin de jumătate din costul real de producţie.

Administraţia pe care o conduc crede cu tărie într-un sistem de termoficare modern şi vom continua investiţiile pentru transformarea acestuia în ceea ce el trebuia să fie demult. De aceea derulăm cel mai mare program de înlocuire de reţele primare şi secundare din ultimii 40 de ani. Vom continua să accesăm fonduri nerambursabile astfel încât sistemul de termoficare din Timişoara să se transforme dintr-o gaură neagră într-unul rentabil. Chiar dacă drumul va fi lung şi greu, ştim ca este posibil, aşa cum ne-au dovedit şi alte oraşe din România”, mai transmite Fritz.

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, are datorii la furnizori de peste 300 de milioane de lei, iar în luna mai a fost şi amendată cu 21 de milioane de euro pentru că nu a cumpărat certificatele de poluare impuse de Uniunea Europeană. Amenda a fost contestată de Primăria Timişoara, titrează publicația BANATUL AZI.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...