Curtea de Apel Galați și-a deschis arhiva publicului. Cine a fost prima femeie avocat din România?

Date:

Curtea de Apel Galați oferă publicului acces liber și direct la colecția de documente istorice de arhivă care privesc activitatea sa și a instanțelor din județul Galați la adresa de internet https://cagl.ro/historia

„Veți găsi documente referitoare la procesul prin care prima femeie avocat din România, Ella Negruzzi, și-a câștigat dreptul de exercita profesia, procesul dintre maiorul G.I.Cantacuzino și moștenitorii lui I.L.Caragiale, procesul dintre Statul român și Compania de navigație greacă, corespondența Curții de Apel Galați și a celorlalte instanțe cu Ministerul Justiției și cu alte instituții, corespondență cu guvernul austro-ungar, documente – inclusiv caietul de sarcini – referitoare la construirea vechiului Palat al Justiției Galați (actualul sediu al Universității „Dunărea de Jos” Galați), documente referitoare la încoronarea regelui Carol I și la introducerea leului ca monedă națională, ordine, liste de personal, state de plată și altele”, se arată pe pagina de Facebook a Curții de Apel Galați.

Divanul Apelativ

În arhivă se regăsesc și documente din anul 1856 – scrise cu grafie chirilică, atunci când curtea de apel se numea Divanul Apelativ și avea sediul la Iași, iar forul suprem era Divanul Domnesc.

Ele sunt extrase din fondul arhivistic al Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Galați și sunt puse în mod direct, gratuit și liber la dispoziția juriștilor, cercetătorilor, istoricilor, ziariștilor, studenților și tuturor celor interesați.

„Proiectul este unul în premieră și vine în contextul în care ne dorim să ne apropiem de justițiabili, de locurile de unde venim, de a arăta și de a promova istoria, cultura, oamenii, valorile, frumusețea țării în care ne sunt rădăcinile.

Totodată, este vorba despre moștenirea noastră, despre reconectarea cu trecutul, dar este vorba și despre speranță, repere, deschidere, despre un orizont mai bun pe care l-au construit înaintea noastră generațiile trecute, dar mereu prezente”, arată inițiatorii proiectului.

Curtea de Apel Galați este condusă de judecătorul Costin Mihăilă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...