Dacă râdeți de cei care se roagă pentru ploaie, problema e la voi

Date:

Seceta care distruge recolte și afectează viața oamenilor este o realitate, nu o invenție a televiziunilor de știri. Fermierii își pierd recoltele și veniturile, țăranii nu mai au cu ce-și uda grădinile, care îi ajută să completeze acolo unde banii nu ajung, animale și oameni riscă să nu mai aibă de unde bea apă.

Seceta „face ravagii” pe bune, nu doar în clișeele reporterilor de televiziune. Autoritățile, de asemenea într-o repetiție care a devenit clișeu, sunt din nou nepregătite și tot ce mai fac este să dea comunicate de presă și mesaje de alertă. De ani de zile, sunt incapabile să construiască sisteme de irigații moderne, care să nu risipească apa, deși soluții există din regiuni care luptă cu căldurile extreme de mult mai mult timp decât noi.

În schimb, politicieni proști sau corupți dau mereu vina pe altcineva: ba pe Comisia Europeană, ba pe guvernările anterioare, ba pe destinul nedrept. Se plimbă aiurea prin canale și noaptea prin lanuri, cu multă gargară și puține rezultate.

Citește și: Războiul din Ucraina și cereale. Ce efecte va avea acordul încheiat cu Rusia

În acest context dezastruos, în mai multe locuri din țară, preoți și enoriași au apelat la o soluție de criză: rugi adresate lui Dumnezeu pentru ploaie.

Știrile despre astfel de ceremonii stârnesc mai mereu râsul tocmai în acea bulă care se consideră tolerantă cu opțiunile oamenilor, dar care îi privește superior pe acești „proști” care „nu știu” că irigațiile aduc apa, nu ruga către o ființă imaginară.

Doar că realitatea este întotdeauna mai echilibrată. Religia, credința într-o ființă superioară care te protejează, a însoțit istoria umanității aproape de la începutul său. Oamenii au avut nevoie întotdeauna să creadă că această viață înseamnă mai mult decât o existență grea și scurtă. Avem cu toții nevoie de această alinare, pentru a putea trece mai ușor prin dificultățile care apar la tot pasul.

Rugăciunea pentru ploaie nu are nimic ridicol, reprezintă doar un apel disperat al unor oameni care nu mai au soluții, reprezintă o cale de a mai domoli stresul pe care l-a adus o situație complicată, dar care nu poate fi rezolvată de un țăran simplu.

Citește și: Asociație a procurorilor cere OUG pentru revocarea membrilor CSM, după controversele din Consiliu

E doar o manifestare a credinței unor oameni în Dumnezeul lor, chestiune care, în bula tolerantă și deschisă la minte față de opțiunile personale, nu ar trebui să stârnească zâmbete ironice. Fiecare are dreptul și libertatea de a se ruga la cine vrea, în schimb nimeni nu are dreptul să râdă de aceasta. Desigur, dacă ne considerăm cu adevărat apărători ai drepturilor generale ale omului, nu doar pe acelea care ne convin nouă, ne plac nouă sau cu care „ne credem mai deștepți și mai occidentali”.

Faptul că acei oameni se roagă să vină ploaia nu înseamnă că nu știu că un canal de irigație ar ajuta mai mult. Faptul că acei oameni merg în câmp și cer sprijinul lui Dumnezeu nu înseamnă că sunt „proști” sau că nu vor să facă irigații moderne, fără ajutor divin.

Majoritatea dintre ei sunt, cum spuneam, cetățeni fără putere, care nu decid să nu se construiască canale de irigații prin Bărăgan, care nu au nici forța de decizie și nici financiară de a repara ce acest stat condus de hoți și canalii nu face.

Acești oameni care se roagă la Dumnezeu pentru ploaie sunt la fel de abandonați de către statul eșuat România ca și noi, care mergem să murim în spitale insalubre, pentru că autoritățile incompetente nu sunt capabile să facă unele noi, care ne îngrămădim și murim pe șosele învechite, pentru că e prea complicat să furi la o autostradă din fonduri europene.

Citește și: CSM-ul lui Savonea a validat parțial viitorul Consiliu păcălind la vot 8 colegi magistrați

Dacă faceți mișto de cei care se roagă pentru ploaie în loc să construiască sisteme de irigații, atunci faceți mișto și de voi că mergeți tot pe DN1 sau 2, deși ați fi putut să vă construiți o autostradă.

E ușor să arăți cu degetul, superior, spre celălalt. Doar că asta spune mult mai multe despre inferioritatea ta.

P.S.: Exclud aici indivizi fără Dumnezeu precum IPS Teodosie, care nu dă doi bani pe credința oamenilor, ci doar se folosește ridicol de aceasta pentru a-și ciopli statuie. Astfel de personaje merită, într-adevăr, doar dispreț.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

1 COMMENT

  1. Un paralelism mai degraba grosier prezentat . „Ce are sula cu prefectura ” Fiecare individ are dreptul sa se roage cui vrea atita timp cit nu deranjeaza pe nimeni .Rugaciunea pentru ploaie nu are nici o legatura cu o asa numita criza .Oamenii se roaga in diferite momente si in diferite feluri pentru ,bunastare , pentru sanatate , pentru iertarea pacatelor (acolo unde fiecare are propria lui intelegere ce il face sau nu pacatos in inchipuirea lui )pentru capra vecinului sau pentru sculatul amintirilor din tinerete .Nu ride nimeni de ei dar nu suntem chiar asa de siguri atunci cind acesti oameni rid singuri de ei .Oare aceste comunitati ce se roaga la Dumnezeu(indiferent ce ar credea fiecare ca este acest Dumnezeu ) , in cazul nostru pentru ploaie , nu ar fi fost mai intelepte daca isi foloseau energia inspre a face irigatiile posibile in locurile in care se gasesc sau sa isi canalizeze fortele spre a planta un copac sau spre a ajuta niste semeni napastuiti ?Cit despre „credința într-o ființă superioară care te protejează,” (suna usor fals citatul ) nu putem decit sa observam chiar acum in Ucraina cum aceasta protectie nu exista .Desigur poate daca ne rugam razboiul nu va mai face victime .Cine stie ,sa incercam – nu ne costa nimic – Risetele banuiesc ca ne vor incuraja .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...