Elevii Colegiului Naţional Onisifor Ghibu vor învăţa într-o şcoală dotată cu panouri fotovoltaice şi schimbătoare de căldură

Date:

Şantierul pentru reabilitarea Colegiului Naţional Onisifor Ghibu a intrat în ultima etapă. Primăria a anunţat că, din toamnă, elevii acestei şcoli vor învăţa în spaţii complet renovate.

“Lucrările de reabilitare energetică a Colegiului Naţional Onisifor Ghibu sunt executate în proporţie de 92%. Astfel, odată cu începerea şcolii, cursurile se vor putea relua în condiţii normale, urmând ca pe parcursul lunii septembrie să mai fie executate lucrări la sala de festivităţi şi la sala de sport a liceului. Acestea au fost lăsate pe finalul contractului, tocmai pentru a putea fi finalizate sălile de clasă până la începerea cursurilor”, se arată într-un comunicat transmis de municipalitate.

Printr-un proiect finanţat cu fonduri europene, în această şcoală s-au înlocuit toate geamurile şi uşile, s-au făcut lucrări de termoizolaţie, s-a reabilitat instalaţia electrică interioară, iar acum toate corpurile de iluminat sunt economice. În plus, şcoala are senzori de detecţie a incendiilor.

De asemenea, şcoala este dotată acum cu panouri fotovoltaice, care produc energia electrică necesară elevilor şi profesorilor, dar şi cu un sistem modern de încălzire cu pompă de căldură. Totodată, clădirile Colegiului se vor încălzi şi răci cu ajutorul unor ventiloconvectoare şi aparate de ventilaţie care recuperează căldura, dar şi filtrează aerul.

Citește articolul integral în Bihoreanul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...