Festivalul Untold şi congresul PNL, invocate în decizia Curţii de Apel Cluj de anulare a stării de alertă şi a certificatului covid

Date:

Potrivit rfi.ro, desfăşurarea unor festivaluri precum Untold sau Electric Castle, dar şi organizarea congresului Partidului Naţional Liberal la care au participat aproape cinci mii de persoane într-un spaţiu închis, sunt invocate în ordonanţa preşedinţială prin care Curtea de Apel Cluj a anulat, în urmă cu o săptămână, două Hotărâri de Guvern care privesc prelungirea stării de alertă pe teritoriul României dar şi actul normativ care reglementează folosirea aşa-numitului certificat verde pentru desfăşurarea unor activităţi în România.

Magistraţii de la Secţia de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Cluj, care în urmă cu o săptămână au dispus, în cadrul unui proces pe fond, anulare a trei Hotărâri ale Guvernului României – două vizând prelungirea stării de alertă, iar a treia reglementând folosirea aşa-numitului certificat verde pentru unele activităţi – invocă, în Ordonanţa preşedinţială emisă, organizarea unor festivaluri cu un număr mare de participanţi, dar şi desfăşurarea Congresului PNL, scrie News.ro.
 
“Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricţionării (…)”, se arată în Ordonanţa preşedinţială nr. 236/28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj.

Un complet de la Curtea de Apel Cluj a admis, marţi, o acţiune formulată de două persoane fizice care solicită anularea a trei Hotărâri ale Guvernului României.

Articolul integral, pe RFI!

Foto: Facebook Congresul PNL

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...