Galațiul, în continuare fără paturi libere la ATI-COVID. Număr mare de adulți cu forme grave de boală

Date:

Vineri, în spitalele din Galați nu era liber niciun pat la Terapie Intensivă pentru tratamentul pacienților adulți cu COVID-19. Situația durează deja de peste o săptămână, în ciuda suplimentării locurilor. Chiar dacă ar putea fi pregătite mai multe paturi, rămâne problema cadrelor medicale insuficiente de la ATI, precum și faptul că angajații acestor secții sunt deja epuizați după un an și jumătate de criză sanitară. Grav este că numărul persoanelor cu forme severe de boală va continua să crească, ținând cont de evoluția rapidă a celui de-al patrulea val pandemic.

În ultimele două săptămâni, în secția ATI-COVID de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, numărul locurilor a fost aproape dublat, de la nouă la 16. Chiar și așa, toate paturile disponibile erau ieri ocupate, o situație gravă, dar care a devenit deja normalitate în ultima perioadă.
“La Spitalul Județean, din 16 paturi disponibile la Terapie Intensivă pentru pacienții cu COVID-19, toate sunt ocupate, în prezent (vineri, 24 septembrie – n.r.). La Spitalul Militar, toate cele cinci paturi sunt, de asemenea, ocupate. La Spitalul de Copii, din șapte paturi, unu este ocupat, iar la Spitalul de Obstetrică Ginecologie “Buna Vestire”, din cinci paturi, unu este ocupat”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați.

Articolul integral, pe VIAȚA LIBERĂ

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...