Ministrul de Interne, Lucian Bode, trebuia să își publice lucrarea de doctorat până pe 22 iulie. Nu a făcut acest lucru, în schimb și-a secretizat lucrarea cu o zi înainte de a fi făcută publică

Date:

Cu o zi înainte de termenul anunțat pentru publicarea integrală a tezei sale de doctorat pe o platformă administrată de Ministerul Educației, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a trimis o adresă la universitatea unde și-a susținut lucrarea, anunțând că refuză acest lucru. El și-a motivat decizia prin faptul că și-a publicat lucrarea la o editură, fapt neadevărat, după cum rezultă din investigațiile realizate de G4Media.ro.

Site-ul editurii menționează că volumul este ”În pregătire”, iar Bode însuși a declarat, pentru G4Media, că volumul ”va apărea în curând”. Referitor la această situație, Școala Doctorală ne-a trimis la editură, unde, însă, nu răspunde nimeni la telefon. Conform prevederilor legale, publicarea tezei trebuia să aibă loc până pe data de 22 iulie 2021.

De la începutul lui 2020, Ministerul Educației administrează o platformă  unde ar trebui publicate toate tezele de doctorat susținute în România începând cu anul 2016.

Citește articolul integral în G4Media

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...