Ministrul închisorilor din noul guvern taliban susține că execuțiile și amputarea mâinilor vor fi reintroduse în Afganistan: „Este necesar pentru securitate”

Date:

Conform G4Media, unul dintre fondatorii mișcării talibane și cel care aplică pedepsele impuse prin legea islamică, interpretată e dur de talibani când au condus ultima dată Afganistanul, a declarat că mișcarea extremistă aflată în prezent la putere va efectua din nou execuții și amputări de mâini, deși „poate nu în public”, relatează The Guardian, citând un interviu al Associated Press (AP).

În interviul acordat AP, Mullahul Nooruddin Turabi a respins indignarea asupra execuțiilor talibanilor din trecut, care au avut loc uneori în fața mulțimilor de pe un stadion și a avertizat comunitatea internațională în legătură cu interferențele cu noii conducători ai Afganistanului.

Toată lumea ne-a criticat pentru pedepsele de pe stadion, dar nu am spus niciodată nimic despre legile și pedepsele lor”, a spus Turabi la Kabul.

„Nimeni nu ne va spune care ar trebui să fie legile noastre. Vom urma Islamul și vom face legile noastre urmând Coranul”, a precizat el.

(…)

Accesați în continuare articolul pe G4Media.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...