Mugur Isărescu: Inflația va fi în jur de 5%. Creșterile de prețuri sunt semnificativ mai mari, față de prognoza precedentă

Date:

Creșterile de prețuri din România sunt, acum, semnificativ mai mari decât prognoza anterioară a Băncii Naționale, BNR estimând că rata inflației va fi în jur de 5% pentru luna iulie, în principal din cauza scumpirilor la energie, a declarat luni guvernatorul Mugur Isărescu. El a precizat însă că România nu este singura în această situație, rata inflației fiind peste mare și în Statele Unite, Ungaria sau Polonia, dar și în Germania, țara stabilității prețurilor.

„Anticipațiile inflaționiste ale analiștilor bancari sunt rezonabile. În schimb, la nivelul operatorilor economici s-au repoziționat pe un palier superior. Au fost motive serioase: atât discursul public care a accentuat dificultățile, cât și datele care au venit de multe ori din exterior, despre creșterile de prețuri, mai ales din domeniul construcțiilor. Avem o scumpire a materiilor prime, cu impact direct în domeniul energiei electrice, a componentelor, cazul microcipurilor, dificultăți de aprovizionare, ruperi datorită pandemiei, scumpiri în transportul naval, avem și valul patru, o altă necunoscută și efecte ale schimbărilor climatice”, a detaliat Mugur Isărescu, vorbind despre cauzele scumpirilor din ultima perioadă.

Citește articolul complet în G4Media

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...