Producția de “oțel verde” va atrage, la Galați, noi tehnologii. Industria pe bază de hidrogen

Date:

Hidrogenul va revoluţiona industria grea, iar producţia de oţel va fi un promotor-cheie al hidrogenului şi va determina aplicarea sa la scară globală, apreciază Sanjeev Gupa, patronul GFG Alliance, din care face parte și Combinatul Siderurgic de la Galați. Declarația vine în contextul în care, la Glasgow, are loc summitul COP26 privind combaterea schimbărilor climatice.

În industriile grele, sectorul fierului și oțelului se situează, în prezent, pe primul loc în ceea ce privește emisiile de CO2 și pe locul doi în ceea ce privește consumul de energie. Asta în condițiile în care cererea de oțel din 2050 ar urma să fie dublă față de cea din 2012. Prin urmare, un plan bine definit pentru producția de oțel este esențial pentru atingerea obiectivelor de reducere a încălzirii globale, a subliniat Gupta.

Folosirea hidrogenului în locul cărbunelului ca agent reducător al minereului de fier, avânt ca subprodus apa, este cheia pentru o obținerea de ”oțel-verde”.

”Cu toate acestea, în prezent producţia de hidrogen este dificilă şi costisitoare. Fiecare etapă, de la depozitare până la lichefiere, transport şi revenirea la hidrogen gazos, creşte costul unei tone de hidrogen – pe lângă capitalul necesar tehnologiei şi infrastructurii. Însă, prin utilizarea hidrogenului pentru a produce ”oțel-verde” – greensteel, putem rezolva provocările legate de depozitare şi transport şi putem reduce costurile de producţie a hidrogenului la scară largă, utilizând energie regenerabilă şi găsind soluţii de depozitare în proximitatea oţelăriilor”, a explicat Sanjeev Gupa.

Acesta a precizat că, la combinatul de la Galați, sunt deja în derulare primele etape din această strategie.

”Până acum am investit semnificativ în lucrările de inginerie şi proiectare a tehnologiei cu care vom produce greensteel şi vom reduce emisiile de carbon. Ne propunem să dezvoltăm o instalaţie de reducere directă a fierului (DRI) cu o capacitate de 2,5 milioane de tone pe an şi să instalăm două cuptoare electrice cu arc, susţinute de un amplu program de energie regenerabilă eoliană şi solară. Aceste investiţii vor reduce emisiile de CO2 pe tona de oţel produsă cu până la 80 la sută, iar emisiile vor scădea la niveluri minime odată ce instalaţia DRI va funcţiona cu hidrogen în loc de gaz natural. Aşadar, există pilonii necesari transformării într-o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030”, a detaliat Sanjeev Gupta.

Patronul GFG Alliance a mai arătat că, odată definită producţia de hidrogen, avantajele sale depăşesc graniţele industriei de oţel, poziţionând Galaţiul şi întreaga Românie ca un centru european pentru industriile pe bază de hidrogen: în producţia de hidrogen la scară largă, tehnologia fuel cell, în cercetarea, dezvoltarea şi exportul de energie verde, titrează VIAȚA LIBERĂ.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...