Situaţie disperată la Băiţa Bihor: Ignoraţi complet de autorităţi, conducerea şi angajaţii firmei sunt blocaţi într-o carieră de piatră de 9 zile

Date:

Situaţie halucinantă la compania Băiţa Bihor SA! În plin cod roşu de caniculă, conducerea şi angajaţii firmei continuă protestul extrem început pe 15 iunie, oamenii fiind blocaţi de atunci în cariera de calcar de unde urcă, zilnic, timp de 2 ore, şi pe stâncile carierei.

Protestatarii dorm şi se odihnesc în barăci şi rulote, se spală cu apă adusă din pârâu şi mănâncă produsele care li se aduc de către colegi sau rude.

„Unii dintre noi lucrează, cei care prelucrează calcarul. Avem clienţi, trebuie să onorăm comenzile. Până când mai avem materie primă, lucrăm. De cedat, nu cedăm”, a explicat directorul general al Băiţa Bihor SA, Maria Rodica Trip, care are o singură revendicare: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) să elibereze permisul de exploatare pentru cariera de calcar de la suprafaţă, unde societatea îşi desfăşoară activitatea de mai bine de un deceniu, pentru ca cei 70 de angajaţi ai firmei să poată lucra.

În caz contrar, angajaţii ameninţă nu doar cu continuarea protestului, ci şi că vor intra în greva foamei.

Citește articolul complet în Bihoreanul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...