Starea de alertă le-a priit şefilor din Casa Pătrată. Indemnizaţii mari la Prefectură

Date:

Deşi cu o activitate restrânsă la maximum, a fost nevoie şi de un al doilea subprefect. Apropo: l-aţi văzut? Chiar dacă nu îl ştiţi, ia peste 10.000 de lei pe lună. Şeful lui, prefectul, ia peste 13.000 lei.

Perioada pandemiei a restrâns şi reaşezat activităţile proprii din Instituţia Prefectului. Cu toate acestea, prefectul este ajutat acum de doi subprefecţi, deşi în ultimii ani au existat perioade în care treaba a mers şi fără aceştia. Totuşi, pentru că alianţa PNL-USR-PLUS-UDMR pare să fi avut mai multe datorii de plătit, aparatul prefecturilor a fost îngrăşat, fără să se vadă vreun avantaj pentru cetăţeni. Asta, deşi indemnizaţiile lunare ale celor trei, cu tot cu norma de hrană şi alte sporuri, trec binişor de 10 mii de lei net.

Prefectul Marian Grigoraş stă cel mai bine dintre membrii conducerii numite a Prefecturii ieşene: 163.596 de lei încasaţi anul trecut, adică circa 13.600 lei lunar. Contribuţia soţiei la venitul familiei a fost ceva mai mare de 72 de mii de lei. Prefectul conduce un autoturism Honda din 2017 şi deţine, ca unic proprietar sau împreună cu soţia, două apartamente şi o casă de locuit aflată în construcţie. Totuşi, suprafaţa însumată a celor trei imobile (164 mp) este mai mică decât casa unde locuieşte doamna subprefect.

Viaţă de subprefect

Adina Gîrjan menţionează în declaraţia de avere un imobil cu o suprafaţă desfăşurată de 216 mp şi o curte de 625 mp, achiziţionate în anul 2018 împreună cu soţul printr-un credit imobiliar de peste 450 de mii de lei. Veniturile anuale declarate ale familiei trec binişor de 200 de mii de lei: 130 de mii, ea, de la Instituţia Prefectului, 90 de mii, soţul, ca şef serviciu marketing, respectiv director economic la cele două firme unde este angajat.

Celălalt subprefect în funcţie, Ştefan Tanasă, a declarat că anul trecut a primit 23 de mii de lei de la USR, ca manager de proiect, şi încă o mie, în calitate de consilier judeţean. La venirea în Instituţia Prefectului, Tanasă a menţionat economii de 17.500 de euro – pe care le-a făcut în doar patru luni. Banii au apărut între lunile noiembrie (intrarea în CJ) şi martie (plecarea la Prefectură). Subprefectul nu ne-a răspuns la telefon când l-am sunat ca să aflăm de unde provin banii, dar şi ca să ne spună ce va face ca proaspăt ales preşedinte al USR PLUS Iaşi, formaţiune care reclamă peste tot transparenţa decizională. Singurul bun imobil declarat este o jumătate de hectar de teren extravilan cumpărat în 2018.

Citește articolul complet în Ziarul de Iași

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...