Statul eșuat: cum a reușit să schimbe REPORTER DE IAȘI un dosar mușamalizat în tentativă de omor și arestare

Date:

Sâmbătă dimineață, 7 august, locuitorii din satul Buda, comuna Lespezi (lângă Pașcani), au alertat redacția REPORTER: „O crimă era să se producă aseară, iar polițiștii nu fac nimic. Atacatorul umblă în continuare liber pe străzi și amenință lumea”. După o scurtă discuție, a rămas că vom urmări cazul.

Luni, la ora 11, locuitorii revin: „Un tânăr a fost înjunghiat, putea să moară, iar Poliția a mușamalizat totul. Cuțitarul a fost eliberat după câteva ore. Ne este frică să mai ieșim din casă. Satul este sub teroare”.

REPORTER DE IAȘI a anunțat Prefectura și a trimis o echipă la fața locului. Instituțiile s-au pus în mișcare abia în acea după-amiază, la sesizarea prefectului.

Pe ulițele din Lespezi, Mihai Costea, tatăl atacatorului, încă umbla cu o bărdiță în mână, ca într-un film de groază. Reporterul a fost sfătuit de săteni să nu-l abordeze și să se dea din calea lui. Parchetul de pe lângă Tribunal a preluat cazul abia marți, 10 august. Agresorul a fost reținut abia în cursul serii, sub acuzația de tentativă de omor. Timp de patru zile a umblat liber și părea scăpat. Victima este în spital cu plagă profundă, la câțiva milimetri de ficat.

Cei doi polițiști din Lespezi își numără zilele până la momentul în care vor putea lua pensii speciale. Cazul arată dizolvarea practic a statului.

Citește articolul integral în Reporteris

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...