VIDEO Vrancea: Conacul Ghyka, fost cuib al securității comuniste, restaurat și „reînviat” pentru serate muzicale

Date:

Conacul Ghyka a fost ridicat pe locul casei căpitanului de oști al lui Radu cel Frumos

Povestea Conacului Ghyka din Cotești se pierde în negura istoriei. La 1471, căpitanul de oști Stan Cotea a fost împroprietărit de Domnitorul Munteniei, Radu cel Frumos, cu teren în apropiere de Focșani, într-o zonă viticolă prolifică, ce, ulterior, a devenit satul Cotești, respectiv comuna Cotești, așa cum o știm astăzi. Secole de-a rândul, descendenții căpitanului Cotea au trăit în acest loc și au fost repere pentru comunitate. În secolul al XIX-lea, conacul apare în înscrisurile vremii ca aparținând familiei lui Mihai Orleanu – om politic liberal – prin cumpărare. Mihai Orleanu a fost, pe rând, primar al Focșaniului, deputat, ministru în Guvernul IC Brătianu și președinte al Camerei Deputaților. Acesta i-a lăsat edificiul, ca zestre, fiicei sale mai mici, căsătorită cu Victor Slăvescu, fost ministru de Finanțe și de Înzestrare a Armatei în perioada interbelică, politician liberal, arestat în 1950 pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare” şi, fără a fi judecat, închis la Sighet și eliberat în 1955, când închisoarea a fost dezafectată. A decedat la 24 septembrie 1977, la vârsta de 86 de ani, la Bucureşti. Academia Română l-a repus în drepturi ca membru titular în 1990.

Victor Slăvescu a dezvoltat moșia Cotești, adăugând un teren de tenis, o cramă, o distilerie pentru țuică și un poligon de tir. În perioada Primului Război Mondial, Coteștiul s-a aflat sub ocupație germană, iar conacul a servit drept sediu de campanie militară a nemților, care însă au avut grijă de edificiu și l-au lăsat așa cum l-au găsit. S-au atins, totuși, de comorile bachice din pivniță, după cum ne-a povestit Mihai Ghyka, restauratorul edificiului.

Securiștii l-au transformat în „casă de ascultare a telefoanelor”

În 1949 conacul a fost naționalizat de regimul comunist, devenind sediul IAS Cotești. Era cel mai mare IAS din România care găzduia, în paralel, și un centru de ascultare a telefoanelor aparținând fostei Securități. De altfel, proprietarul Mihai Ghyka povestește cum, la lucrările de reabilitare, a găsit, în camera folosită pentru operațiuni secrete, aparatură specifică și chiar o antenă, recuperată ulterior de Serviciul Român de Informații.

În 1998, domeniul a fost redobândit în instanță de descendenții lui Victor Slăvescu. Mihai Ghyka, moștenitorul conacului, a hotărât ca edificiul să redobândească frumusețea și farmecul de odinioară, astfel că, în urmă cu aproximativ 7 ani, a început restaurarea monumentului. După mai bine de trei ani de muncă asiduă, conacul a primit vechea noblețe iar acum găzduiește serate culturale organizate cu diverse ocazii.

„Dragostea pentru patrimoniu și dorința de a păstra și de a lăsa mai departe. Despre asta este vorba, e vorba despre o moștenire și fizică și morală, de a moșteni un trecut al familiei dar și al țării, înseamnă, în primul rând, o datorie de a-l ține în viață”, conchide Mihai Ghyka, moștenitorul și restauratorul Conacului de la Cotești.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Distribuie articolul

Subscribe

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi...

Proiecţie #Dog Poop Girl la Amfiteatrul TNB, de Ziua Cinematografului

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti (TNB) transformă...

Un nevăzător din Oradea a obținut permisul de conducere cu complicitatea soției, care l-a denunțat după divorț

Doi orădeni, foşti soţi, sunt judecaţi pentru fals material...